miercuri, 6 mai 2009

Uităm de profesori

. miercuri, 6 mai 2009

De 20 de ani România este în multe privinţe într-un trend descrescător. Banii dispar într-o ceaţă marca Triunghiul Bermudelor, poiticienii sunt animale nevertebrate iar corectitudinea şi munca sunt nişte urme în memoria colectivă. Milioane de români şi-au căutat fericirea pe alte tărâmuri, minţi luminate au fost alungate de jungla românească iar tinerii integri văd în România o groapă de deşeuri. Chiar dacă vrei să faci ceva nu ai cu cine şi pentru ce.

Medicii români au ajuns să lucreze pe bani buni şi sunt respectaţi în clinici private occidentale însă profesorilor le sunt rezervate numai plantaţiile de căpşuni. Mulţi veţi spune că aceştia îşi completează veniturile prin meditaţii, aşa este, cum sunt micile cadouri destinate medicilor, lucruri care într-o lume civilizată nu se fac, nu au nevoie să ceară ca ultimul cerşetor de pe stradă sau să primească ceva nemeritat.

Ce se va întâmpla în viitor... toţi românii buni pleacă dintr-un sentiment de repulsie faţă de ce este în jur, iar cei care rămân sunt de cele mai multe ori oameni care se adaptează acestei lumi înapoiate sau cei care s-au resemnat, învinşi în faţa monstrului. În fiecare an se uită de profesori, se spală marmura Parlamentului cu ei până le dispare ultimul gram de mândrie.

Profesorii nu mai au dreptul la un trai decent, la un venit pe măsura importanţei lor, până şi un chelner câştigând mai mult. Poate că sunt dur, poate că pentru mulţi anumite idei sunt exagerate, însă nu putem sta resemnaţi în faţa dezastrului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu